Guvernul ridică barierele între firmă și acționar: 16% pe „avantajele personale”, plus reguli mai stricte la dividende și împrumuturi

În companiile antreprenoriale, banii nu circulă întotdeauna pe trasee „curate” din manual: profitul se scoate prin dividende când se poate, iar când nu se poate, apar soluții de avarie — împrumuturi, rambursări, bunuri folosite și în interes personal, servicii plătite de firmă care ajung să acopere și nevoi private. Pentru stat, această zonă de flexibilitate a devenit o problemă de colectare și de disciplină fiscală. Pentru firme, a fost adesea o supapă de cash-flow. Din 2026, echilibrul se schimbă: Guvernul aliniază taxarea avantajelor personale la nivelul noului impozit pe dividende, iar modificările din Legea societăților pun frâne suplimentare exact în punctele prin care se pot „subția” companiile.

16% pe bunuri și servicii acordate acționarilor: statul reduce diferențele dintre dividend și „ocolire”

Ordonanța de urgență adoptată de Executiv ridică la 16% impozitul pentru bunurile și/sau serviciile pe care o firmă le acordă unui asociat sau acționar în folos personal, venituri încadrate ca „alte surse”. Până acum, aceste avantaje erau impozitate prin reținere la sursă cu 10%. De la 1 ianuarie 2026, cota devine 16%, iar motivul este declarat: aceeași dată marchează și creșterea impozitului pe dividende la 16%, ceea ce înseamnă că statul nu mai vrea să existe o diferență mare între profitul distribuit formal și avantajele acordate informal.

Mecanismul rămâne unul direct și greu de evitat: impozitul se reține la sursă, de către plătitorul venitului. Cu alte cuvinte, compania este obligată să identifice avantajul, să îl evalueze și să oprească impozitul în momentul acordării, nu „la final” și nu doar în sarcina beneficiarului. Potrivit Profit.ro, corelarea cu majorarea impozitului pe dividende este chiar rațiunea centrală a ordonanței.

Ce intră la „folos personal” și unde apare marea vulnerabilitate: „prețul pieței”

Din punct de vedere practic, „folos personal” acoperă două zone distincte.

Prima este cea intuitivă: bunuri și servicii oferite direct acționarului/asociatului, care nu au legătură credibilă cu activitatea companiei. În această categorie intră toate acele situații în care firma suportă costul, dar beneficiul real este unul privat.

A doua zonă este mai dificilă și, în realitate, mai expusă la controale: atunci când firma cumpără bunuri sau servicii de la acționar (ori îi plătește anumite sume) la un nivel peste „prețul pieței”. Diferența dintre ce ar fi costat într-o tranzacție comparabilă și cât plătește firma devine, în logica fiscală, un avantaj personal mascat.

Aceasta este schimbarea de substanță: se apasă pedala pe justificare economică. Nu mai este suficient să existe un contract; trebuie să existe și o explicație defensabilă pentru preț, condiții și utilitatea pentru firmă. În lipsa documentelor, zona „prețului pieței” devine terenul cel mai fertil pentru reîncadrări și dispute.

Cum se simte schimbarea în companie: mai multă ordine internă, mai puține improvizații

Pe hârtie, măsura pare o simplă majorare de cotă. În realitate, efectul imediat va fi operațional: multe firme vor fi nevoite să-și reorganizeze relația cu acționarii.

În mod previzibil, vor apărea trei tipuri de reacții:

• Reguli interne mai stricte pentru utilizarea bunurilor și serviciilor (cine folosește, în ce condiții, cum se separă businessul de personal).
• Proceduri și aprobări pentru tranzacțiile cu acționarii și persoanele afiliate.
• Documentare mai serioasă a prețurilor și a logicii economice, mai ales când acționarul este furnizor.

Aici se schimbă și tonul: ceea ce era tolerat ca practică informală devine, simultan, mai scump și mai riscant. Când diferența de taxare între dividend și avantaj „din alte surse” se reduce, companiile vor fi împinse să aleagă între două variante: ori renunță la astfel de beneficii, ori le fiscalizează și le documentează corect.

Legea societăților pune frâne suplimentare: când capitalul e slăbit, ieșirile către acționari se blochează

În paralel, modificările din Legea societăților atacă o altă problemă: companiile care își erodează capitalul, dar continuă să scoată bani către acționari prin dividende sau rambursări de împrumuturi.

Noile reguli introduc restricții pentru societățile care distribuie dividende trimestrial și condiționează acordarea de împrumuturi către acționari/asociați ori persoane afiliate de regularizările aferente distribuirilor. În plus, dacă activul net (active minus datorii) scade sub jumătate din capitalul social subscris, apar interdicții privind restituirea împrumuturilor către acționari/asociați și limitări la distribuirea dividendelor până la reîntregire.

Tradus într-o idee simplă: dacă bilanțul îți arată că firma e subțire, nu mai ai voie să tratezi compania ca pe un „bancomat” intern. În acest context, dividende interimare devin o zonă de risc, pentru că sunt legate de condiții și regularizări stricte, iar orice abatere poate genera consecințe în lanț.

Disputa din spatele măsurilor: disciplină pentru abuzuri sau povară pentru companiile corecte?

Susținătorii pachetului văd o curățare necesară: o reducere a optimizărilor agresive, o descurajare a tranzacțiilor cu prețuri umflate și o protecție pentru creditori atunci când o firmă își erodează capitalul.

Criticii atrag însă atenția asupra unui efect colateral: multe IMM-uri folosesc împrumuturile acționarilor ca formă de finanțare curentă, tocmai pentru că accesul la credit poate fi limitat sau scump. Dacă rambursările se blochează în anumite condiții, se pot crea tensiuni între asociați și se pot amâna investiții. În plus, demonstrarea „prețului pieței” poate fi complicată în servicii specializate, unde comparabilele sunt greu de găsit.

Conform avocatnet.ro, schimbările ating simultan împrumuturile între firmă și acționari, distribuirea dividendelor și diminuarea activului net, tocmai pentru a limita ieșirile de bani din companii în perioade în care acestea sunt subcapitalizate.

Ce urmează din 2026: decizii rapide acum, consecințe mai clare mai târziu

1 ianuarie 2026 este pragul care schimbă imediat costurile: 16% pentru dividende și 16% pentru avantajele personale încadrate ca „alte surse”. De aici înainte, firmele vor fi împinse să ia decizii rapide: elimină practici informale, le fiscalizează corect sau își asumă expuneri mai mari.

În același timp, componenta societară va cântări tot mai mult pe măsură ce se aprobă bilanțurile și se urmărește activul net. Pentru multe companii, indicatorul-cheie devine sănătatea capitalului: dacă scade sub prag, se blochează opțiuni de cash-out, indiferent de presiunea internă. Iar în centrul tuturor acestor ajustări rămâne tema împrumuturi între firmă și acționari: instrumentul rămâne legal, dar devine mult mai dependent de disciplină financiară și de documentare.

Concluzia este limpede: statul nu doar mărește o cotă, ci încearcă să schimbe comportamentul. Firma și acționarul trebuie să arate, în acte și în practică, ca două entități distincte, cu tranzacții transparente și justificabile. Cine se adaptează va trece peste schimbare cu costuri controlabile. Cine rămâne în „zona gri” va descoperi că, din 2026, flexibilitatea informală devine o factură pe care nu o mai poți amâna.