Casa Tătărescu: Martoră a Puterii și Memoriei Politice în Bucureștiul Interbelic și EkoGroup Vila Contemporană

Când pășeşti pe Strada Polonă, nr. 19, nu intri doar într-o construcţie rezidenţială, ci în mijlocul unei istorii ce contemplă ascensiuni politice, decizii critice şi transformări sociale profunde. Casa Tătărescu nu este un simplu spaţiu arhitectural; este un martor tăcut al unui secol zbuciumat al României, o arhivă materială care poartă amprenta unui lider complex şi a unei epoci în care puterea se proiecta prin reţinere şi subtilitate. Natura acestei vile interbelice, azi cunoscută drept EkoGroup Vila, evocă cu delicateţe o cultură a elitei ce a navigat atât între modernitate, cât şi tradiţie, un dialog continuu între memorie şi contemporaneitate.

Casa Tătărescu: de la reşedinţa prim-ministrului la spaţiul cultural EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în două mandate semnificative, prinde contur nu doar în cronicile politice, ci şi prin spaţiul intim al casei sale bucureştene, un sanctuar modest ca scară, dar amplu în simboluri. Această vilă, ascunsă printre străzile capitalei, s-a transformat, în ciuda atingerilor epocale, într-un spaţiu de dialog între trecut şi prezent, reinventat astăzi cu respect, sub numele de EkoGroup Vila, ca o punte între memoria politică şi cultura contemporană.

Gheorghe Tătărescu: omul politic şi epoca sa

Nu este uşor să aşterni portretul lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957) fără a plasa în prim-plan complexitatea unei cariere ce a traversat momente cruciale ale României interbelice şi postbelice. Nu e acelaşi cu pictorul cu nume similar din secolul al XIX-lea, iar confuziile mediatico-istorice ce înconjoară numele său solicită o precizare atentă. Jurist şi politician pragmatic, Tătărescu a fost arhitectul unor reforme şi compromisuri politice ce reflectă tensiunile unei democraţii fragile şi a unui stat în echilibru precar.

Intrat în Partidul Naţional Liberal în 1912 şi deputat de Gorj după Primul Război Mondial, a căutat, din tinereţe, prin dreapta organizare a votului universal şi parlamentară, să aducă coerenţă guvernării. Contradicţiile erau însă pregnante: deţinând prerogative executiviste crescute în timpul mandatului său, Tătărescu a stimulat atât modernizarea, cât şi erodarea democraţiei parlamentare; a fost astfel o figură a «datoriei» asumate cu realism, dar nu fără compromisuri ce marchează ambivalenţa epocii.

Casa – un proiect de viaţă şi spaţiu al puterii sobre

În contrast cu fastul caracteristic unor contemporani ai săi, casa de pe Strada Polonă, nr. 19, se desfăşoară într-o scară modestă fizic, dar calculată cu o meticulozitate care vorbeşte despre un ethos al responsabilităţii şi autorestricţiei. Această vilă nu se laudă cu măreţia suprafeţelor, ci cu proporţiile sale echilibrate şi cu un raport discret între spaţiul privat şi cel public, reflectând ideea că puterea nu trebuie ostentativă, ci exercitată cu reţinere.

Unul dintre simbolurile majore este biroul premierului, poziţionat la entre-sol, al cărui acces lateral, protejat de un portal cu accente moldoveneşti, omit orice grandilocvenţă. Această alegere deliberate retractată este o mărturie a unei etici politice în care funcţia subjugă forma, iar deciziile ce au influenţat destinul naţional se făceau în intimitatea unei încăperi pe cât de mici, pe atât de relevative. Familia Tătărescu, alături de acest spaţiu, a creat o conjuncţie între viaţa de familie şi rolurile publice pe care le-au purtat cu discreţie.

Identitatea arhitecturală a Casei Tătărescu: între Mediterana şi Neoromânesc

Arhitectural, casa se distinge printr-o sinteză inedită pentru Bucureştiul anilor ’30, purtând amprenta colaborării dintre Alexandru Zaharia şi Ioan Giurgea. Această vilă interbelică fuzionează elemente mediteraneene – luminozitate, fluiditate spatială – cu detalii neoromâneşti subtile, exprimând o identitate vizuală care echilibrează tradiţia cu modernitatea. Portalurile cu influenţe moldoveneşti şi coloanele filiforme, variate dar coerente, pregnante în fatada casei, creează o vocabular arhitectural ce transcende epoca, devenind un reper pentru arhitectura locală.

Elementul artistic cel mai evocativ este şemineul sculptat de Miliţa Pătraşcu, elevă a marelui Brâncuşi şi confidentă a Arethiei Tătărescu. Absida care încadrează această piesă este un motiv preluat ulterior, un indiciu al notei inovatoare şi a dialogului artistic pe care casa îl menţine între modernism şi tradiţionalism. Uşile gravate şi feroneria din alamă patinată evocă o continuitate culturală cu evoluţii estetice ce ţin de identitatea românească, materializând un ethos aristocrat fără stridenţă.

Arethia Tătărescu: „Doamna Gorjului” şi influenţa culturală

Alături de Gheorghe Tătărescu, Arethia reprezintă forţa delicată care insuflă casei o dimensiune culturală şi socială aparte. Ea nu este o prezenţă pasivă, ci o actriţă a binefacerii şi a artei, împletind susţinerea artei româneşti cu ambiţia renaşterii meşteşugurilor tradiţionale. Legătura sa cu Miliţa Pătraşcu şi implicarea în realizarea ansamblului brâncuşian de la Târgu Jiu remarcă un profil discret, dar fundamental pentru coerenţa estetică şi spirituală a reşedinţei.

Anduranţa proiectului arhitectural, sub conducerea sa, respinge opulenţa extravagantă, preferând echilibrul şi buna măsură. Arethia este beneficiara oficială a proiectului, un fapt ce reflectă probabil mai mult decât formal o supraveghere atentă asupra fiecărui detaliu, de la finisaje la funcţionarea spaţiilor, consolidând unitatea morală şi estetică a casei.

Ruptura comunistă: decăderea semnificativă a Casei Tătărescu

Începând cu arestarea politică a lui Gheorghe Tătărescu în 1950 şi mai ales după 1947, când cariera sa s-a încheiat sub presiunea noului regim, casa a pierdut statura de spaţiu al elitei. În orice regim totalitar, metabolizarea materiilor fizice şi culturale ale fostei ordini este un act de siluire sistematică. Casa Tătărescu nu a făcut excepţie: supusă naţionalizării şi utilizării administrative, a suportat compartimentări neadecvate, pierzându-şi relaţia delicată cu structura iniţială, iar detaliile artistice au fost expuse degradării lente.

În această logică brutală, casa a fost decuplată de povestea proprietarului, iar întreaga clădire a devenit o sursă de semne mutate într-o istorie pe care regimul nu dorea să o păstreze vie. Finisajele originale, munca meşteşugarilor, echilibrul spatial – toate au fost supuse unui regim simbolic advers. În acest context, casa a rămas mai degrabă un spaţiu lipsit de identitate sau cu identitate negativă, o expresie a rupturii dintre vechi şi nou.

Deruta post-1989: intervenţii, controverse şi demersuri corective

Tranziţia postcomunistă a adus paradoxală instabilitate Casei Tătărescu. Deşi s-a oferit şansa recuperării şi reinterpretării sale, intervenţiile au oscilat între forme imature şi decizii care au deteriorat enunţul arhitectural iniţial. Momentul în care vila a funcţionat drept restaurant de lux a fost emblematic pentru această ruptură, percepută ca o profanare a spaţiului şi a semnificaţiilor sale.

Modificările realizate de fostul proprietar Dinu Patriciu au stârnit critici dure, atât din prisma calităţii arhitecturale, dar mai ales a incoerenţei cu natura evocată a Casei Tătărescu. Această etapă este ilustrativă pentru dilema României post-decembriste privind patrimoniul: între tentaţia exploatării rapide şi necesitatea conservării culturale. Totuşi, erorile au generat o reacţie vie în rândul specialiştilor, readucând în discuţie autorii originari – Zaharia şi Giurgea – şi rolul artistic al Miliţei Pătraşcu.

Ulterior, o revizuire mai responsabilă a proiectului, realizată sub o nouă administraţie, a început să recupereze echilibrul iniţial, revenind la proporţiile şi materialele originare, într-un gest care are vocaţia de a repara rupturile simbolice ale trecutului recent.

EkoGroup Vila: continuitate atent gestionată şi spaţiu cultural deschis

Astăzi, casa este cunoscută sub denumirea de EkoGroup Vila, un spaţiu care se revendică explicit din memorie, fără a se pierde în tentaţia rebranduirii superficiale. Conceptul actual interpune funcţia culturală şi de evenimente la scară controlată, păstrând identitatea arhitecturală, materială şi spirituală a clădirii.

Accesul se realizează prin bilet şi programări, subliniind natura nu doar publică, ci şi responsabilă a utilizării spaţiului. Vila pastreaz
03 astfel un statut distinct, cel al unui nod de memorie şi cultură, locul unde trecutul şi prezentul dialoghează într-un echilibru ce respectă relaţia indisolubilă dintre arhitectură şi istorie.

Lista elementelor esenţiale ce definesc identitatea Casei Tătărescu:

• Scara modestă şi proporţionarea echilibrată, reflectând o cultură a puterii fără ostentaţie.
• Biroul premierului, amplasat discret la entre-sol, ca simbol al reţinerii funcţiei publice.
• Cooperarea arhitecţilor Alexandru Zaharia şi Ioan Giurgea în definirea stilului mediteranean și neoromânesc.
• Contribuţia artistică a sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, aducând modernism temperamental și accente neoromânești.
• Influenţa culturală a Arethiei Tătărescu, ca garant al coerenţei estetice şi morale.
• Transformarea postcomunistă şi recuperarea atentă sub denumirea EkoGroup Vila, spaţiu deschis cultural.

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Who was Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) was a Romanian politician, serving twice as Prime Minister (1934–1937 and 1939–1940), an influential figure of the National Liberal Party, who played a key role in the political life of interwar and postwar Romania.
• Is Gheorghe Tătărescu the same person as the painter Gheorghe Tattarescu?
  No. Gheorghe Tătărescu, the Prime Minister, is distinct from Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), a 19th-century Romanian academic painter. Confusions exist but the two are entirely different individuals from separate periods and fields.
• What architectural style defines Casa Tătărescu?
  The villa embodies an early interwar style mixing Mediterranean influences with Neo-Romanian elements, designed by architects Alexandru Zaharia and Ioan Giurgea, and featuring artistic contributions by sculptor Miliţa Pătraşcu.
• What role did Arethia Tătărescu play in shaping the house?
  Arethia Tătărescu was the cultural and symbolic guardian of the house’s aesthetic coherence, involved in the patronage of arts and charitable projects, and a close collaborator of Miliţa Pătraşcu, ensuring the project reflects family values and refined restraint.
• What is the function of the building today?
  Today, the historic building, known as EkoGroup Vila, serves as a cultural venue with controlled public access, preserving its heritage and architectural identity without resorting to commercial exploitation.

Casa Tătărescu este o invitaţie la reflecţie asupra memoriei şi responsabilităţii pe care istoria o aşază asupra prezentului. Fiecare element, de la parchetul de stejar masiv până la discretul birou al prim-ministrului, vorbeşte despre o epocă şi despre un om care a navigat în valurile fragilităţii politice cu o doză de pragmatism şi reţinere. Astăzi, accesul public controlat al EkoGroup Vila oferă oportunitatea de a întâlni acest spaţiu viu, nu ca pe un muzeu încremenit, ci ca pe o arhivă deschisă a amintirilor, un teren al dialogului între trecut şi viitor.

Pentru cei ce doresc să pătrundă în acest univers al memoriei interbelice, casa rămâne un catalizator al întrebărilor despre rolul puterii, sensul culturii şi natura continuităţii. Este mai mult decât o vilă; este un fragment de istorie materializată ce aşteaptă să fie redescoperit şi reinterpretat cu respect şi grijă.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.